Cursuri de Vara
Învățare prin lectură, într-un ritm potrivit vacanței.
Vara aceasta, îi invităm pe copii să își mențină contactul cu limba engleză printr-un program atractiv, centrat pe dezvoltarea abilităților de citire și înțelegere a textului.
Prin activități practice și texte adaptate vârstei, cei mici vor descoperi vocabular tematic nou, vor exersa structuri gramaticale importante și vor învăța să identifice și să înțeleagă informațiile esențiale dintr-un text. Astfel, cursurile contribuie atât la îmbunătățirea fluenței în citire, cât și la îmbogățirea vocabularului și consolidarea cunoștințelor de gramatică.
Programul se desfășoară în perioada 6-31 iulie 2026 și este conceput astfel încât să se adapteze planurilor de vacanță ale fiecărei familii. Participarea poate fi organizată în funcție de disponibilitatea fiecărui copil, oferind posibilitatea de a alege una sau mai multe săptămâni de curs, consecutive sau nu.
O oportunitate excelentă pentru ca cei mici să își păstreze și să își dezvolte competențele de limba engleză, fără a renunța la bucuria vacanței de vară!
Programul este organizat astfel încât să ofere un echilibru între învățare și activități interactive. În fiecare săptămână, copiii participă la unul sau două cursuri de limba engleză și un atelier tematic gratuit.
Cursurile se desfășoară în zilele de luni și miercuri sau marți și joi, în funcție de grupă. Pentru a facilita participarea, în zilele de miercuri și joi, cursul și atelierul au loc consecutiv, astfel încât copiii să se bucure de o experiență completă de învățare și recreere într-o singură întâlnire.
Pentru a răspunde cât mai bine nevoilor fiecărei familii, cursurile de vară pot fi urmate pe durata uneia sau a mai multor săptămâni, beneficiind de reduceri pentru înscrierile pe perioade mai lungi.
Notă: Cursurile sunt independente unele de celelalte, astfel încât copilul poate participa oricând, fără a fi necesară prezența la ședințele anterioare.
